Adaosul Teopashit la Trisaghion(I)
Incepand din epoca in care patriarhul monofizit al Antiohiei, Petru Gnafeul(470), a introdus in Trisaghion(Cantarea Sfinte Dumnezeule...) termenul teopashit Cel ce Te-ai rastignit pentru noi, anticalcedonienii il pastreaza in cultul lor pana in ziua de astazi, iar pentru a-l intari d.p.d.v. dogmatic il atribuie numai Fiului.
Sintii Parinti insa atribuiau intotdeauna imnul Trisaghion Sfintei Treimi, dupa cum si serafimii aduc doxologia cea intreit sfanta, mentionata de profetul Isaia (Is. 6,3). Relatativ la acest subiect a se vedea o relatare pe larg la Sf. Ioan Damaschin: Expunere exacta.., Cartea a treia, cap.10 si in Despre imnul Trisaghion, EPE, vol 4, 1990, p.204.
Este sugestiva observatia anticalcedonienilor ca: In aceasta rugaciune(imnul Trisaghion) se precizeaza foarte clar unirea dumnezeiescului si a omenescului in Dumnezeu intrupat. Ea dezvaluie ceea ce numim indeobste teopashism. Potrivit lor, in firea cea una a lui Hristos, patimirile nu le sufera doar trupul, ci si Dumnezeirea cea unita cu trupul: Dumnezeirea nu se desparte niciodata de trup si trupul nu se desparte niciodata de Dumnezeire. Acolo unde se afla Dumnezeirea se afla si acesta(trupul). Din caruza unirii desavarsite, amandoua sunt supuse mortii.
In principiu, a considera Dumnezeirea nepatimitoare inainte de unirea ei cu trupul, iar dupa unire patimitoare, apare ca o contradictie ireductibila: Dumnezeirea, care este nepatimitoare, a patimit pe Cruce, datorita unirii ei cu trupul. Acest lucru este cu totul de inteles doar daca se are in vedere faptul ca anticalcedonienii nu concep corect unirea iostatica, potrivit careia Dumnezeu Cuvantul poate fi numit si este nepatimitor si patimitor, in primul caz dupa dumnezeire, in cel de pe urma dupa umanitate; ei concep unirea firilor in ele insele spre a constitui o fire compusa in care insusirile trupului sunt comunicate Dumnezeirii, iar insusirile Dumnezeirii sunt comunicate trupului: Cuvantul Trup S-a facut si S-a salasluit intru noi. In acelasi fel putem spune ca trupul a devenit dumnezeiesc. Astfel, insusirile trupului pot fi atribuite lui Dumnezeu Cuvantul(firii dumnezeiesti) si viceversa.
Aceasta invatatura este de neacceptat d.p.d.v ortodox. Sf. Ioan Damaschin spune:
Cand vorbim despre Dumnezeire nu-I acordam Acesteia insusirile firii omenesti, caci nu spunem ca Dumnezeirea este patimitoare sau creata. De asemenea, nici nu atribuim Trupului Sau, adica umanitatii Lui, insusirile Dumnezeirii; caci nu spunem ca trupul, adica umanitatea este necreat.
Ne este cunoscut faptul ca anticalcedonienii propovaduiesc faptul ca Hristos este deofiinta cu Tatal si deci patimitor dupa Dumnezeire si ca Dumnezeu Cuvantul este si patimitor si nepatimitor. Insa teoria lor despre firea compusa a lui Hristos ingaduie interpretari teopashite precum cea de mai sus. Numai marturisirea expresa a formulei ortodoxe de la Sinodul al IV-lea Ecumenic ii poate elibera pe anticalcedonieni de aceasta confuzie.
Sintii Parinti insa atribuiau intotdeauna imnul Trisaghion Sfintei Treimi, dupa cum si serafimii aduc doxologia cea intreit sfanta, mentionata de profetul Isaia (Is. 6,3). Relatativ la acest subiect a se vedea o relatare pe larg la Sf. Ioan Damaschin: Expunere exacta.., Cartea a treia, cap.10 si in Despre imnul Trisaghion, EPE, vol 4, 1990, p.204.
Este sugestiva observatia anticalcedonienilor ca: In aceasta rugaciune(imnul Trisaghion) se precizeaza foarte clar unirea dumnezeiescului si a omenescului in Dumnezeu intrupat. Ea dezvaluie ceea ce numim indeobste teopashism. Potrivit lor, in firea cea una a lui Hristos, patimirile nu le sufera doar trupul, ci si Dumnezeirea cea unita cu trupul: Dumnezeirea nu se desparte niciodata de trup si trupul nu se desparte niciodata de Dumnezeire. Acolo unde se afla Dumnezeirea se afla si acesta(trupul). Din caruza unirii desavarsite, amandoua sunt supuse mortii.
In principiu, a considera Dumnezeirea nepatimitoare inainte de unirea ei cu trupul, iar dupa unire patimitoare, apare ca o contradictie ireductibila: Dumnezeirea, care este nepatimitoare, a patimit pe Cruce, datorita unirii ei cu trupul. Acest lucru este cu totul de inteles doar daca se are in vedere faptul ca anticalcedonienii nu concep corect unirea iostatica, potrivit careia Dumnezeu Cuvantul poate fi numit si este nepatimitor si patimitor, in primul caz dupa dumnezeire, in cel de pe urma dupa umanitate; ei concep unirea firilor in ele insele spre a constitui o fire compusa in care insusirile trupului sunt comunicate Dumnezeirii, iar insusirile Dumnezeirii sunt comunicate trupului: Cuvantul Trup S-a facut si S-a salasluit intru noi. In acelasi fel putem spune ca trupul a devenit dumnezeiesc. Astfel, insusirile trupului pot fi atribuite lui Dumnezeu Cuvantul(firii dumnezeiesti) si viceversa.
Aceasta invatatura este de neacceptat d.p.d.v ortodox. Sf. Ioan Damaschin spune:
Cand vorbim despre Dumnezeire nu-I acordam Acesteia insusirile firii omenesti, caci nu spunem ca Dumnezeirea este patimitoare sau creata. De asemenea, nici nu atribuim Trupului Sau, adica umanitatii Lui, insusirile Dumnezeirii; caci nu spunem ca trupul, adica umanitatea este necreat.
Ne este cunoscut faptul ca anticalcedonienii propovaduiesc faptul ca Hristos este deofiinta cu Tatal si deci patimitor dupa Dumnezeire si ca Dumnezeu Cuvantul este si patimitor si nepatimitor. Insa teoria lor despre firea compusa a lui Hristos ingaduie interpretari teopashite precum cea de mai sus. Numai marturisirea expresa a formulei ortodoxe de la Sinodul al IV-lea Ecumenic ii poate elibera pe anticalcedonieni de aceasta confuzie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu